Din ciclul "Si la bal si la spital": Ma doare in cot...La propriu!

Va prezint in continuare, cu lux de amanunte o experienta pe care garantez ca nu sunt multi care o traiesc in Austria, la schi. Si e bine ca se intampla asa....altfel ce as mai fi facut eu special despre care sa merite povestit!? Daca vi se intampla...nu va panicati: Sistemul medical Austriac ruleaza!!!

Nici nu am pus bine piciorul pe placa la Gelitzen (acolo unde ne-am dus in scopuri de prima incursiune pe snowboard pe sezonul asta la Snowexplosion) si, ceasu rau de luni 14, face ca o banala cazatura pe spate sa se termine cu o pana pe stanga fata si stat pe tusa pentru urmatoarele 3 saptamani.
Cred ca cineva de acasa m-a injurat foarte rau atunci cand am luat drumul Austriei pentru ca nefericitul fault s-a intamplat la nici 30 de m de la coborarea din telescaun, prma zi, prima tura...fapt pentru care nervii perspectivei de a sta pe bara in saptamana de snowboarding dupa care am tropait de 2 luni incoace erau mai puternici decat durerea provocata de cotul luxat.

Dar sa privim aspectul interesant al lucrurilor: am avut parte de o plimbare cu ambulanta (acum daca tot am facut pocinogu macar faceam si eu ceva mai serios si m plimbam cu elicopterul :) ) in premiera in viata mea si o incursiune de jumatate de zi in spitalul local din Villach (spital care arata cum nu cred ca va arata vreodata un spital judetean din Romania, de fapt, nici in Bucuresti nu cred ca sunt spitale de stat care arata asa). A fost o experienta interesanta, de care insa bucuroasa m-as fi lipsit sau macar as fi trait-o mai pe joi vineri, nu chiar de luni. Vorba unui asistent de acolo – “no more ski hollyday for you, just sightseeing. And you started with the hospital”. Adevarul e ca am castigat o vizita gratuita la spital, cu radiografie, anestezie, terapie intensiva, semi internare (in sensul ca nu am stat in rezerva ci pe hol), cafea, plimbari cu patul prin spital. Sesizez ca am inceput sa dezvolt un obicei (prost) de a experimenta sistemele sanitare din diverse tari straine.   
Dar sa va povestesc cum s-a desfasurat intreaga actiune ca nu a fost atat de tragica precum pare.

Ei bine, dat fiind faptul ca puteam sa imi misc degetele stiam ca mana nu e rupta si intuiam ce s-a intamplat. Primul pas: punctul de prim ajutor din deal. Noroc ca nu am apucat sa cobor mult. Am intrat, am povestit, m-au pipait, am simtit pentru prima oara senzatia de lesin de durere, m-au insotit pana jos la bulevard unde ma astepta salvarea. Am ramas deci in statisticile salvamontului Austriac. Mi-a placut  vorba asistentei de la punctul de prim ajutor “Noi ne bucuram cand accidentatii vin pe picioarele lor la punctul de prim ajutor si pot povesti ce-au patit”. In ambulanta un asistent tinerel si simpatic, cu reale probleme in a intelege si scrie numele meu, adresa etc. Dar amuzant. Bag de seama ca in Austria cam tot personalul medical are simtul umorului si stie sa te faca sa te simti bine si relaxat.  
A urmat apoi spitalul. Un asistent pe la vreo 27 – 28 de ani cu fata si tunsoare de punker m-a plimbat de colo colo intr-un scaun cu rotile. Radiografie. Rezultat. Diagnostic. Rezolvare.

...continuarea mai tarziu un pic!!! Revin! Ma duc dupa un vin fiert! :))